Punctul pe I cu Radu Florea-TVA redus la orice. Țară, bucură-te!?
Publicat de RADU FLOREA, 28 aprilie 2015, 00:48
TVA redus la orice.Țară, bucură-te!
Noul Cod fiscal a trecut prin camera superioară a parlamentului ca lebăda pe ape. Mai trebuie să treacă și de Camera deputaților, după ce aseară, senatorii au căzut pe spate de atâta neo și ultraliberalism în relaxarea fiscală propusă de guvern. Că tot stă la orizont să apară vacanța de 1 Mai populist.Că muncitoresc nu mai e demult. Iar ca să sărbătorești munca ea trebuie mai întîi respectată, adică plătită decent. Și asta nu se întâmplă în România salariului inim pe economie, unde nu există clasă de mijloc.
Problema nu e cu reducerea TVA la orice, asta e salutară. Dilmea e de unde vor scoate banii, viitorii guvernanți de la anul, ca să acopere găurile date cu atâta larghețe populistă de premier, înainte de un an electoral. Mulți află, puțini pricep, ce se ascunde în spatele acestor măsuri cu dus-întors ale guvernanților. Nimic nu vine gratis din sferele puterii. Dar cu toții vom vota la anul care vine. Asta este puterea populară. Așa se face că manipularea e-n toi. În realitate, milionul promis de locuri de muncă nou înființate mai așteaptă, masterplanul de autostrăzi care să eficientizeze exportul românesc iar nu traficul de weekend din capitală pe valeaPrahovei, e încă în dubii de fezabilitate, despre taxa pe stâlp și bacșiș numai de bine!? Nicio vorbă despre cât s-a strîns din accizarea suplimentară a combustibililor și cum a dispărut acciza asta pe șestache, unde au mers banii sau dacă alocațiile de copii vor fi vreodată precum pensiile speciale ale parlamentarilor, adică la un nivel decent cu ale copiilor din Europa lui Schengen!?
În tot acest mediu propagandistic al guvernului care merge ca uns numai noi ăștia din presă și cetățenii nu-i vedem roadele, ieri premierul a găsit de cuviință să sărbătorească cică trei ani de guvernare, unde altundeva decât în parlament. Cu cine nu știu?! că jumătate din fosta USL sunt după gratii. După “O sută de zile în ceață cu Iohannis la Cotroceni”, poporul a vizionat ieri filmul de ficțiune “Trei ani cu Ponta la Victoria”. Prilej pentru noi promisiuni și regrupări electorale pentru localele de la anul, inclusiv reducerea TVA la apa de la robinet pentru consumatorii cei mulți și casnici. Asta așa ca un amendament la măsura cu reducerea TVA la alimentele de bază.
Ce să ne mai intereseze că revizuirea Constituției bate pasul pe loc, că superimunitatea aleșilor e bine mersi deși e mai mult cvorum în pușcărie decît în legislativ, în timp ce votul românilor din diaspora e tras pe dreapta, că deranjează pentru alegerile de la anul care vine!Ce mai contează?, avem TVA redus la orice, țară…bucură-te!
Am zis și eu, n-am dat cu parul…
comentariu de Radu Florea