Punctul pe I cu Radu Florea-Sustenabilitatea globală
Publicat de RADU FLOREA, 16 octombrie 2015, 00:54
Sustenabilitatea globală
Acum zece zile, liderii lumii din 139 de state s-au angajat să facă o lume mai bună în următorii cincisprezece ani și au fixat 17 obiective de dezvoltare durabilă, de îndeplinit până în 2030. Aceste obiective înlocuiesc o agendă de dezvoltare internațională a mileniului, The Millenium Development Goals care expiră, dacă mă pot exprima astfel ca ținte, la finele anului în curs, după primii cincisprezece ani ai mileniului trei. Timp de două săptămâni le-am luat la rând pe toate cele 17 ținte în cadrul campaniei Radio Everyone, la care s-a raliat și Radio România.
Am aflat astfel că există platforme create atât în zona societății civile cât și a mediului privat de afaceri- și asta chiar e o noutate în abordare- pentru ca și sectorul particular să-și construiască business-urile în aceeași filozofie, a dezvoltării durabile pe următorii cincisprezee ani.
Până și Vaticanul, prin Papa Francisc, și-a exprimat atașamentul față de aceste deziderate globale spunînd pe la finele lunii trecute, că provocările prezentului sunt atât în zona socială (combaterea sărăciei) cât și în cea ambientală(de protejarea a naturii terestre). Sfântul Scaun a lansat chiar și un concept de ecologie integrală, vizând relația om-natură, pe care trebuie să se meargă în acest parteneriat global. De prisos să vă mai spun că primele critici au apărut chiar înaintea întâlnirii ONU din septembrie. Ele au fost alimentate de lipsa unor mecanisme concrete de responsabilizare a țărilor în această strategie globală, țări care, după cum bine cunoaștem modelul autohton, zic ca ONU în deplasare și acasă fac cum vor ele.
Ca să fie- nu doar să vorbim despre – o sustenabilitate globală reală, atunci e musai ca de vorbă bună să știe fiecare ce răspundere are. Altfel, va fi ca-n parlament: aleșii scot zilnic din joben zeci de legi strâmbe și dup-aia sute de modificări cu anii, ca să le îndrepte; și nimeni nu e tras la răspundere pentru asta. În timp ce noi, cetățenii, nici măcar nu ne mai mirăm de ce suntem acolo unde suntem.
Am zis și eu, n-am dat cu parul…
comentariu de Radu Florea