Punctul pe I cu Radu Florea-Special Olympics la Tg.Mureș, cine câștigă și ce?
Publicat de RADU FLOREA, 3 iunie 2015, 00:30
Jocurile Olimpice Speciale
«Vreau să câștig. Dar dacă nu pot câștiga,vreau să fiu brav în încercarea mea!» Acesta este jurământul tinerilor cu nevoi speciale care, în aceste zile, își caută un loc în societatea românească via întrecerile sportive. Dintotdeauna sportul a fost formator de caractere, de personalități pentru cei care s-au dedicat lui, ajungând să facă și performanță. Pentru restul lumii juvenile, mișcarea a fost și rămâne măcar un joc de practicat pentru relaxare, și nu în ultimă instanță, un izvor de sănătate.
Faceți mișcare cel puțin o jumătate de oră pe zi! Zice sfatul medicului! Facem?Dar ei, medicii, fac?!
Anii de liceu ai tinereții mele, vorba poetului, au fost și ani în care am practicat voleiul la școala sportivă din localitate. Nu eram prea dotat la înălțime, că nu aveam “suficient gunoi la rădăcină”, zicea tatăl meu, dar atracția pentru frumusețea voleiului ca joc și sport de echipă, eleganța schemelor care nu presupuneau contact direct cu adversarul decât prin mintea lui și peste un fileu care ne despărțea, m-au făcut sănătos. După cinci ani de sărit la antrenamente, prin cantonamente de iarnă și turnee județene de juniori, am și câștigat în înălțime. Dar cel mai mult am câștigat- dincolo de un corp sănătos- spirit de echipă, loialitate, bucuria victoriei în comun, împărtășirea tristeții urmate de ambiția de revanșă după înfrângere, răbdare, tenacitate, anduranță. Calități care te pot urmări toată viața. Pe mine m-au urmărit și mi-au fost de folos în multe din încercările vieții.
Este salutară decizia autorităților mureșene de a organiza jocurile olimpice special pentru tinerii cu dizabilități la Tg-Mureș. La 25 de ani de la schimbarea de direcție, societatea românească, altfel una tradițională, arhaică și cu mare rezistență la schimbare, a început până la urmă să schimbe de drum, cum spune marinarul aflat la timonă. Dar încă ne raportăm la stereotipuri sociale și culturale moștenite dintr-o educație specifică unui spațiu închis, într-un regim dictatorial, de opresiune a individului, care nu acceptă și prin urmare nici nu valoarea fiecărei persoane. Competițiile pentru copii și tineri cu dizabilități intelectuale sunt menite de fapt să-i reintegreze pe acești membri ai societății, între cei mai norocoși, care s-au născut cu “mens sana in corpora sano“. De aceea avem o responsabilitate socială față de semenii noștri cu dizabilități. În vest există nu doar rampe pentru cărucioare pe rotile la intrarea în instituțiile statului, în stații de metrouri, malluri și autobuze cu rampă joasă de acces, ci și multe alte adaptări sociale la nevoile celor cu un regim aparte de viață din pucntul de vedere al dizabilităților de tot felul. Dacă suntem egali în toate, așa trebuie să ne și comportăm.
Am zis și eu, n-am dat cu parul…
comentariu de Radu Florea
