Punctul pe I cu Radu Florea-Singurătatea alergătorului…de pitbull
Publicat de RADU FLOREA, 23 aprilie 2015, 00:07
De felul meu sunt un tip calm. Când sistemul mă deranjează devin coleric, da îmi trece, că altfel mi se activează gastrita. Alerg prin pădure de căte ori am ocazia. Fac asta de copil. Pe lîngă sănătate, alergînd prin pădure îmi spăl creierii tot mai poluați de impuritățile cotidiene care îmi ies la înaintare, la tot pasul. Pe sub copacii pădurii de deasupra Tg.Mureșului mă racordez la frecvența Mamei Natură, și nu doar de ziua ei…dacă majoritatea dintre noi ar face asta, cam de câte ori ridica țăranul nostru ochii la cer într-o zi căpălitoare, am fi mai sănătoși social ca națiune. Nu am ieși la iarbă verde doar ca să pârlim ceva pe grătar și să ne dăm trigliceridele peste cap.
Pista de alergare de la Platoul Cornești de deasupra Tg.Mureșului e cool. Când plouă, ninge sau e noroi de primăvară-toamnă traseul amenajat de 1200 plus vreo 600 de metri e de preferat crosului prin natură. Pentru plimbăreți și ca și pentru alergăreți, pista de la platou e all-season. Iarnă-vară se întreține, am tot respectul pentru cei care fac asta. Ieri însă, am prins viteză instant pe acolo, cînd doi tineri își plimbau relaxați în fața mea, doi câini de luptă. Alergam în spațiul public, nu prin pădure, în afara zonei amenajate. Cu toate că erau în lesă, câinii nu aveau botniță. Deși vânoși, păreau că erau doar niște pui de câini agresivi. Problema cu rasele astea este că au agresivitatea în gene. De aceea au și fost încrucișați. Ca să fie buni de pază, și de lupte între ei, dacă au stăpâni din aceiași categorie. Unul dintre pui aducea a pitbull, celălalt era parcă un rotweiller, oricum din categoria incriminată de lege, de câini agresivi. În niciun caz nu aveau ce căuta pe un traseu pe unde se aleargă, nici măcar prin spațiul public în general fără botniță. Probabil că de-aia nu-i scoseseră pe aleea de promenadă spre ZOO. Părul meu de pe ceafă, de fost animal, s-a zburlit și m-a făcut să iau distanță. Am ieșit de pe traseul de zgură luând-o preventiv, prin covorul verde al pădurii. Sesizați de omul de pază de la ghereta de lîngă spațiul de joacă, oamenii cu cîinii au trecut pe trotuarul de promenadă. Dar nu pentru multă vreme. Ăștia, cățelandrii, săreau energici la tot ce mișca în proximitatea lor. Îmi fac prima tură și mă înscriu a doua oară pe traseul de jogging. Departe de ochiul paznicului, pe sectorul de pistă dinspre cartierul Tudor-Livezeni, tinerii reveniseră pe traseul de alergare cu supercâinii lor numai mușchi și vitamine. Primăvara trecută am înțeles, că am împărțit traseul public de la pădure pe risc propriu, cu urșii care n-au mai suportat regimul de detenție de la ZOO, că deh, oameni sunt și ei?! Sau, cel puțin așa îi tratăm până ne atacă ei primii. Iar am luat-o prin pădure, în loc să facă asta plimbăreții de pitbull. Când decid să alerg prin pădure pînă spre Sîngeorz sau Livezeni o fac pe cont propriu, îmi asum riscul. Dar ieri eram pe un domeniu amenajat. Pur și simplu nu îmi venea să alerg la niciun metru de niște câini născuți pentru a ataca și a ucide. Stăpânii lor nu îmi inspirau încredere, erau prea tineri și relaxați, vedeam cum câinii nu ascultau de ei, ci doar de smucitura lesei.
Observațiile celor de la protecție și pază au avut efectul apei sfințite. Paznicul de acolo ca și sectoristul de sens giratoriu păzesc mai degrabă statuia ursului din pădure. Cât despre neliniștea alergătorului de la platou, ea există în continuare. Pentru mulți dintre concetățenii noștri spațiul public e al nimănui, nu al tuturor. Iar chestia cu respectul reciproc lipsește. Dar de ce să ne mirăm? Trăim într-o țară în care centurile ocolitoare trec, cu tupeul și abuzurile puterii locale și centrale, prin curțile și casele oamenilor, în timp ce ATV-urile urlă prin pădure de bagă în depresie căprioarele, dar ne dăm mari iubitori de animale. După ce le-am vînat. Așa că de ce nu ne-ar alerga pitbullii pe pista specială făcută de primărie și bine întreținută?! Cine scapă ajunge sigur numai bun de un maraton, două, că tot e la modă!
Am zis și eu, n-am dat cu parul….
comentariu de Radu Florea
