Punctul pe I cu Radu Florea- Saturday Night in Tg.Mures

Publicat de RADU FLOREA, 17 august 2015, 00:49

Saturday Night in Tg.Mures

Sâmbătă seara în Piața Teatrului din buricul târgului, Tg.Mureșul  a transmis vibrații de autentic oraș european multicultural. Marele chitarist de jazz-rock de anvergură mondială, încă  din anii 70,  special guest, Al di Meola a încheiat cu recitalul său magic ediția din acest an, cea de-a zecea a festivalului internațional de chitară Harmonia Cordis.

Toate mulțumirile organizatorilor pentru că le merită: asociației Harmonia Cordis, administrației orașului și a județului, dar mai ales a domnului Beke Istvan Ferenc, însuși domnia sa evoluând la chitară într-un trio de vioară și percuție, în deschiderea recitalului marelui chitarist Al di Meola. Iubitorii genului de chitară clasică și modern, în ritmuri de alert flamenco modern magistral alternat cu rafinate pasaje smooth, cu accente clasice trimițând la maeștri ca Piazolla sau Aranjuez, au putut să vadă de la câțiva metri și pe gratis virtuozitățile unice pe care Al di Meola and friends-prietenii, un al doilea chitarist din Sardinia, care l-a secondat magistral, respectiv un foarte bun baterist tânăr din Ungaria- le-au etalat într-o seară minunată de august la Tg.Mureș. Timp de aproape o oră și jumpătate, după 9 seara, când canicula se ostoia încet-încet și luminile roș-albastre ale scenei jucau pe griful virtuoșilor îmi transmitea o stare de vis. Îl auzisem pentru prima oară la prieteni, în anii 80 pe casetă și apoi vinil, interpretând, incredibil atunci, pentru urechile mele, alături de John Maclaughlin și Paco de Lucia, celebrul Friday Night in San Francisco, un album de referință în lumea jazz-rock-ului cu influențe mediteraneene. La Tg.Mureș a fost- cum inspirat a spus unul din prietenii mei- un adevărat “Saturday Night in Tg.Mureș”. Nicio deosebire față de orice oraș de pe planetă conectat la ritmul ei muzical, de viață culturală de cea mai bună calitate. Am descoperit apoi alte albume: “Passion, Grace and Fire”, superbe dialoguri în cascadă în aceleași  trei chitare alături de Paco de Lucia și MacLaughlin, alunecând atât de firesc și armonios în creativități fără seamă, în albume ca Scenario, Soaring through a Dream ori Siesta cu Marcus Miller, sau Winter Nights. Toate colaborările lui Al di Meola au fost pe măsură, cu vârfurile și de astăzi ale jazzului mondial: Jean LucPonty, Chick Corea, Wayne Shorter sau mai spre rock, hard, blues alături de Carlos Santana, Eric Clapton sau Jimmy Page. Crescut cu Beatleșii în sânge, american-italian la origine, Al di Meola a simțit sâmbătă seara în Piața Teatrului Național,  vibrația miilor de mureșeni veniți să-l vadă și să-l asculte. Mă uitam în jur și vedeam numai fețe de concetățeni sensibili, frumoși care nu vor decât să trăiască o viață armonioasă împreună în orașul lor, uniți de  muzica bună, de artele vizuale, de cele ale spectacolului, pentru ceea ce merită în viață: înaltul rafinament estetic, acel deliciu spiritual de care avem cu toții nevoie ca răspuns la pervertirea societății mercantile până la autodistrugere, coruptă sistemic și în metastază de valori pînă la măduva instituțiilor sale. Dacă mai e vreo soluție la toate aste rele, aceasta este prin cultură, cu  hrană  pentru spirit. Doar asta ne  ridică deasupra diferențelor de tot felul, a limbii materne  vorbite, a gusturilor pentru nu știu care primar, partid, premier sau președinte votat care nu-i mai bun decît cel trecut, deasupra grijilor zilei pentru facturi, taxe și impozite și copiii noștri.

Sâmbătă noaptea, între prieteni și bere la dozator Tg.Mureșul era Praga, era Paris, era Veneția. Pe acolo jazzmani ambulanți cîntă de dragul muzicii în piețele publice, nu doar de foame, la Praga am văzut biblioteci de cartier deschise în parcuri publice, cu rafturi și mese pentru lectură, cu cărți care nu se fură ci se dau mai departe. De cînd mă știu aici în oraș de peste 50 de ani, Tg.Mureșul a fost dintotdeauna multicultural și asta e valoarea lui. Depinde doar de cetățenii lui să fie mai mult decât atât, nu doar într-o seară de vară.

Am zis și eu n-am dat cu parul…

comentariu de Radu Florea