Punctul pe I cu Radu Florea-Nevoia de a fura puțin
Publicat de RADU FLOREA, 5 mai 2016, 00:54
Nevoia de a fura puțin
Să furi un pic, nu-i infracțiune dacă ai nevoie să mănînci, așa a decis într-un caz instanța supremă din Italia. Am aflat, dintr-o știre găsită ieri pe hotnews.ro, că un homeless din Genova a fost prins în 2011, când fura niște brânză și cârnați de 4,07 Euro dintr-un supermarket și condamnat inițial la șase luni închisoare și la plata unei amenzi de o sută de Euro. După patru, cinci ani, curtea supremă din Italia a anulat verdictul pe motiv că boschetarul doar a furat puțină mâncare dintr-o necesitate esențială: să mănânce ca să poată trăi.
Ce înseamnă puțin, ce înseamnă să furi numai un pic de mâncare dar s-o furi, când majoritatea nu fură ci muncește, unii chiar cerșesc pentru ea? Dacă la nevoile de bază esențiale pentru a trăi în ziua de azi intră și nevoia de a avea o mașină- doar una mică ca să am cu ce merge la lucru, așa, modestă- atunci va merge oare, să arăt în instanță că am furat-o pentru un scop nobil- ca să muncesc- și apoi să scap? Sau dacă în era asta, IT unde nu se mai poate fără calculatoare, mai poate fi o infracțiune să-l buzunăresc pe unul care are două, trei smarturi, pe masa din pub? Ciudată este, după mine, decizia judecătorilor italieni. Omenește vorbind, pot înțelege faza cu nevoia de a-ți astâmpăra o necesitate imediată. Dar cum rămânem cu faza „unde-i lege, nu-i tocmeală”?
Ce s-ar face societatea dacă, de exemplu, sub nevoia imperioasă de face ceva esențial, cum ar fi un pipi, ne-am ușura toți în stradă doar așa puțin, ca să ne țină până acasă? Am intra la zdup ca exhibiționiști sau ni s-ar ierta că, esențialmente și fiziologic vorbind, ne-a lăsat bășica udului taman în stația de metrou?!Dacă e să merg la esența deciziei, atunci aș spune că tot diferența uriașă, dintre cei care au de toate și cei care n-au nici de următoarea masă- produsă și speculată umanitar, mai ales de sărbători, de tot mai strâmba societate a consumului peste măsură (în fugă și în exces, adică cu prea-plinul de mâncare aruncat la gunoi seara, după închiderea magazinului)- e de vină. Ce-ar fi dacă în loc de, sau pe lângă multele biserici de cartier am avea cantine sociale, cămine de bătrâni, la fel de dese…nu ar fi mai bine pentru toți, în loc să dăm ajutoare sociale de încurajat nemunca? Necesitatea de a mânca pentru a trăi este o coordonată existențială a vieții, dar scuză ea până la o limită- chiar și numai de câțiva Euro- hoția, furtul, fărădelegea? Judecătorul italian a ținut cont de condițiile în care trăia respectivul și de circumstanțele în care acesta a obținut puțina mâncare…
Ce ar fi dacă s-ar da liber la furat, așa câte puțin dar „în formă continuată”, că doar avem nevoie de trei mese pe zi ca să nu devenim infractori la foame, nu?! Vedem în jur cum se fură zilnic enorm, nu puțin, în formă continuată și mai toți scapă, îngăduitor c-așa vrea un judecător, doar cu suspendare…pe principiul că nu reprezintă un pericol social.Dar exemplul pe care–l dă în societate, ce reprezintă el pentru cei care nu mai sunt la prima abatere, din greșeală?! Paradoxurile generate de egalitarismul social interpretat la extreme poate da naștere și la astfel de interpretări. Dacă asta scuză gestul, de câte ori ți-e foame, frig sau trebuie să ajungi undeva și n-ai cu ce, unde vom ajunge?
Întreb și eu, că nu dau cu parul…
comentariu de Radu Florea
