Pui de urs rănit în Munţii Făgăraş, adus la sanctuarul din Zărneşti

Publicat de MIRELA ROTAR, 8 iunie 2020, 18:35
Un pui de urs rănit după ce a căzut într-o prăpastie în zona barajului Vidraru, din Munţii Făgăraş, a fost adus la sanctuarul Libearty din Zărneşti.
Ursulica are în jur de 4 luni şi a fost găsită de reprezentanţii fondului forestier care au anunţat, imediat, Asociaţia Milioane de Prieteni. Preşedintele Asociaţiei, Cristina Lapis:
Reprezentanţii Asociaţiei Milioane de Prieteni au anunțat că a fost finalizată examinarea medicală a puiului de urs, iar doctorul a precizat că micuța ursoaică nu are fracturi, dar are un hematom la nivelul bazinului, este deshidratată și foarte slăbită. A primit perfuzii cu vitamine și de hidratare, este tratată cu antiinflamatoare, a fost deparazitată și a golit un biberon de lapte.