PSD și PNL nu au candidaturi comune la alegerile locale, a precizat președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis
Publicat de Stan Lucian, 24 februarie 2024, 09:32
PSD și PNL nu au candidaturi comune la alegerile locale, a precizat vineri președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis. Totodată, el a explicat că stabilitatea țării este obiectivul pentru care cele două partide au decis să participe pe liste comune la scrutinul europarlamentar din vară.
Alfred Simonis:
Lista comună a alegerilor parlamentare este despre acest lucru: despre stabilitate, un parcurs pro-european, pro-occidental al României față de extremism, sovietism și alte curente prezente pe scena politică românească.”
Din opoziție, co-fondatorul formațiunii REPER, Dacian Cioloș, susține că decizia de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost luată fără un studiu de impact asupra cetățenilor și că în campania electorală tematica europeană riscă să fie acoperită de problemele comunităților locale.
Dacian Cioloș: Noi n-avem experiența asta încă, de cumulare a alegerilor europene cu alte tipuri de alegeri și asta riscă să afecteze dezbaterea electorală pe subiecte europene, care sunt cheie pentru noi.
Sursa: RRA