PSD Mureş e alături de Liviu Dragnea şi de Guvernul Grindeanu

Publicat de radiomures, 16 februarie 2017, 16:03
Ieri, la şedinţa Comitetului Executiv al organizaţiei judeţene Mureș au fost adoptate, în unanimitate, două rezoluţii cu privire la susţinerea Guvernului Grindeanu şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.
Președintele PSD Mureș, Vasile Gliga, a precizat că până pe 21 feburarie se vor strânge, din județ, 30.000 de semnături de susţinere:
A fost o presiune din teritoriu, a președinților de organizații care au sunat, că noi chiar nu facem nimic, un răspuns la ce se întâmplă în țară – erau foarte revoltați. Absolut toți au fost prezenți ieri, pentru a se exprima că susțin Guvernul Grindeanu și pe președintele Liviu Dragnea, în ceea ce fac, în aceea ce au făcut deja pentru cetățeanul român. Deci lucruri mari s-au făcut deja, pe care nu le vede strada, dar trebuie să le știe tot cetățeanul.”
În privința președintelui interimar PSD Iași, Mihai Chirică, cel care a criticat adoptarea, de guvernul Grindeanu, a Ordonanței de Urgență nr 13, Vasile Gliga susține că acesta nu ar fi trebuit să facă publice opiniile sale.
Liderul PSD Mureș spune că în interiorul partidului sunt permise opiniile divergente, dar problemele trebuie rezolvate intern.
Valeriu Russu