Prototip de dronă de prim ajutor, prezentată la Târgu Mureș
Publicat de Rotar Mirela, 7 noiembrie 2022, 13:38
Specialiștii unei firme din Lugoj au inventat o dronă de acordare a primului ajutor medical, de investigare și de transportare a pacientului către cea mai apropiată unitate spitalicească.
Drona a fost proiectată pentru a ridica cel mult 80 de kg și pentru a zbura cel mult o oră, dar nu mai mult de 70 de km.
Aparatul are atașat un mulaj care face, practic, consultul pacientului și administrează tratamentul indicat la distanță de către medic.
Prototipul a fost prezentat în cadrul evenimentului Simfonia Salvării organizat la mall-ul din Târgu Mureș la finele săptămânii trecute de Școala Samariteană de Prim Ajutor.
În opinia coordonatorului Serviciului de Ambulanță Samaritanus Târgu Mureș, Zsigmond Varga, acest proiect este mai degrabă de tip hollywoodian:
Aici e vorba de un mulaj care face evaluarea bolnavului și transmite dispeceratului medical toate funcțiile vitale. (Se numește așa) pentru că se mulează în anumite locuri pe suprafața pielii. Ca să faci un EKG e nevoie de mai multe puncte și atunci, practic, el se mulează. Medicul din dispecerat ia decizia iar mulajul face ghidat de către medic. Dacă e nevoie de intubare, aceasta o face tot mulajul, un drenaj toracic, la fel, tot mulajul.. Eu i-am spun un proiect Hollywood. Practic, oricine își poate exprima o îndoială referitor la asta dar … viața bate filmul.
Pe de altă parte, coordonatorul Serviciului de Ambulanță Samaritanus, Varga Zsigmond, a arătat că evenimentul Simfonia Salvării a fost un real succes.
Acesta a implicat zeci de liceeni care au făcut o demonstrație de acordare de prim ajutor, în cadrul mai multor scenarii de urgență, pe ritmuri de muzică simfonică.
Cristina Bulbescu