Protocoalele între instituţii trebuie îmbunătăţite

Publicat de radiomures, 9 februarie 2017, 15:22
Concluzia îi aparține președintelui comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Tuţuianu.
Șeful SRI și ministrul de interne au fost audiați în Parlament cu privire la violenţele de la protestul din 1 februarie.
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarant înaintea audierii că nu are ce să-şi reproşeze şi că SRI nu e implicat politic.
„Între cele două instițutii SRI și MAI, există o colaborare foarte bună, utilă care se derulează în baza unor protocoale din anii anteriori, aceaste protocoale ar trebui îmbunătățite pentru a da consistență colaborării acestor două entități.”, a spus preşedintele Comsiei SRI, Adrian Tuţuianu.
El a menţionat că între cele două instituţii au fost trimise SMS-uri cu privire la persoane care ar fi putut perturba manifestaţiile.
„MAI și-a îndeplinit atribuțiile care vizează activitatea unor persoane cu activități exremiste și au fost transmise informări beneficiarilor de informații începând cu data de 2 februarie pe aceste subiecte.”, a mai spus Ţuţuianu.