Protestul de la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov continuă

Publicat de radiomures, 27 octombrie 2016, 09:57
Deşi au un director interimar, cei 13 angajaţi protestatari refuză în continuare să urce pe scenă.
Deşi Municipalitatea a desmnat un director interimar, în persoana actriţei Viorica Geantă-Chelbea, după ce Dan Marius Zarafescu, câştigătorul concursului de manager şi-a dat demisia la doar 3 zile după instalarea în funcţie, cei 13 protestatari angajaţi ai teatrului braşovean, refuza în continuare să urce pe scenă, spune viceprimarul Braşovului Costel Mihai.
Protestatarii contestă şi noua numire şi o acuză pe Viorica Geantă-Chelbea, atât de violenţă verbală, cât şi de violenţă fizică. Protestatarii susţin că celebra actriţă a teatrului braşovean ar fi agresat-o pe mai tânăra actriţă Ada Galeş, şi că doar intervenţia jandarmilor ar fi făcut ca incidentul să nu escaladeze.
Cei 13 protestatari susţin în continuare că „Artiștii își doresc să lucreze în echilibru și armonie și nu își pot face meseria într-un mediu ostil în care sunt continuu atacați pentru că au luptat pentru demnitate”.
Până când situaţia se va calma şi lucrurile vor reintra în normal, luminile rampei Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov rămân stinse.
Vali Blajovan