Protestele medicilor au început, azi, cu pichetarea Ministerului Sănătăţii
Publicat de radiomures, 18 septembrie 2013, 13:35
Peste 100 de cadre medicale au ieşit în stradă, nemulţumite de bugetul mic alocat acestui domeniu.
Protestatarii cer, de asemenea, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistemul public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi.
Totodată, protestatarii doresc consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România , Vasile Astărăstoae, a declarat , la emisiunea „Tonic FM” de la RTM, că medicii doresc ca ministrul Sănătăţii să aibă mandat deplin ca ceea ce se discută să fie acceptat de Guvern şi Parlament.
Astărăstoae a mai declarat că protestele medicilor nu sunt determinate doar de salarii, ci şi de convingerea că sistemul medical va claca.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a afirmat că următoarea etapă, după pichetarea Ministerului Sănătăţii, va fi organizarea unui marş şi a unui miting în Bucureşti la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 40.000 de profesionişti din sănătate.
Gabriela Pîncă