Proteste anti ACTA si la Sfantu Gheorghe
Publicat de radiomures, 11 februarie 2012, 00:00
Aproximativ 100 de persoane din Sfântu Gheorghe, majoritatea tineri, au participat azi după-amiază, la un protest anti ACTA în centrul municipiului.
Iniţiativa organizării mitingului de la Sfântu Gheorghe a aparţinut preşedintelui organizaţiei locale PNL, Mădălin Guruianu, care a apreciat că numărul mare de protestatari arată că oamenii ţin foarte mult la viaţa lor privată.
Manifestanţii care s-au postat în apropierea Prefecturii din Sfântu Gheorghe, au spus că au ieşit în stradă pentru a împiedica aplicarea prevederilor acestui acord. Unul dintre aceştia, de profesie informatician, a declarat că „ACTA va fi mai rău decât fosta Securitate de pe vremea lui Ceauşescu”.
Mara Deleanu