Proteste ale elevilor covasneni!
Publicat de radiomures, 27 mai 2013, 18:23
Asociaţia Tinerilor Maghiari va organiza săptămâna aceasta flash-moburi în faţa mai multor licee din judeţul Covasna, precum şi un marş de protest faţă de nedecontarea abonamentelor pentru naveta elevilor.
Conducerea asociatiei a declarat că în judeţul Covasna s-au adunat aproape 3100 de semnături de susţinere a elevilor care au intrat în grevă japoneză săptămâna trecută pentru că nu au mai primit banii de navetă de aproape 7 luni, iar alţi elevi din judeţele Braşov, Harghita şi Mureş s-au solidarizat, demarând şi ei strângerea de semnături.
In cursul zilei de miercuri vor fi organizate flash-moburi de câte 5 minute în faţa mai multor licee din judeţul Covasna, iar joi va fi organizat un marş de protest din centrul municipiului Sfântu Gheorghe până în faţa sediului Inspectoratului Şcolar Judeţean. În paralel vor avea loc adunări publice în oraşele Baraolt, Târgu Secuiesc şi Covasna.
Aproape 2000 de elevi din judeţul Covasna au intrat marţea trecută în grevă japoneză pentru recuperarea banilor de navetă. La nivelul judeţului suma restantă pentru naveta pe ultimele şapte luni depăşeşte 2,2 milioane de lei.
Mara Deleanu