Proteste ale fermierilor în centrul municipiului Tg.Mureș
Publicat de Rotar Mirela, 7 aprilie 2023, 12:59 / actualizat: 9 aprilie 2023, 22:09
Aproape 7000 de fermieri protestează în ţară faţă de politicile comunităţii europene.
Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Nicu Vasile, a explicat că acesta este un miting pentru a atrage atenţia asupra politicilor pe care le face comunitatea europeană şi care afectează atât consumatorul cât şi fermierul.
Printre judeţele în care s-au organizat proteste se numără și Mureșul. Valeriu Russu ne oferă informații de ultimă oră:
Peste 200 de tractoare, reprezentând aproximativ 5000 de fermieri mureșeni din sectoarele animal și vegetal au blocat astăzi centrul Tg. Mureșului și au paralizat, parțial, arterele rutiere o dată cu intrarea lor în municipiu din mai multe direcții începând cu ora 10.30.
La ora 13.00, delegația fermierilor a fost primită de prefectul Mara Togănel, cu revendicările lor către Guvern, ce vizează protejarea crescătorilor de vaci și a fabricilor de lapte care riscă falimentul din cauza preșurilor foarte mici de achiziție, de sub un leu litrul.
La fel, producătorii de cereale sunt loviți de prețurile extrem de mici de pe piață, din cauza grâului și a porumbului extrem de ieftine, aduse din spațiul extracomunitar.
Menționăm că protestatarii au primit aprobarea să manifesteze doar în parcarea din fața Sălii Polivalente, însă au forțat cordoanele de jandarmi și, după negocieri cu aceștia, la care a fost prezentă și prefectul Mara Togănel, au ajuns în cele din urmă cu tractoarele în fața Prefecturii. Liderii protestatarilor au declarat că își asumă responsabilitatea pentru această ilegalitate.
Valeriu Russu