Protest în faţa Colegiului “Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe!
Publicat de radiomures, 9 iulie 2012, 00:00
Patru persoane au protestat, azi la amiază, timp de două ore, faţă de condamnarea la închisoare a membrilor comisiei care a retrocedat acest imobil Eparhiei Reformate din Ardeal.
Iniţiativa organizării protestului aparține preotului reformat Santha Imre, care a obţinut autorizaţie de la Primărie. Acesta a spus că protestul va continua în fiecare zi până la sfârşitul lunii şi a făcut un apel către cetăţeni să se solidarizeze acestei acţiuni.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov i-au trimis în judecată în decembrie 2010 pe Marko Attila-Gabor, fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, pe Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal şi pe Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice. Mai précis, aceştia au fost acuzaţi că ar fi retrocedat abuziv această clădire Eparhiei reformate, prejudiciind statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului.
Judecătoria Buzău i-a condamnat recent la trei ani de închisoare cu executare pe Marko Attila şi Tamas Marosan şi la trei ani cu suspendare pe Silviu Clim, dar decizia instanţei nu este definitivă.
Mara Deleanu