Protest la Sângeorgiu de Mureș față de starea drumului naţional 15

Publicat de radiomures, 11 aprilie 2016, 18:24 / actualizat: 11 iulie 2020, 9:54
Revoltaţi de indiferenţa Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România faţă de starea drumului naţional DN 15 mai mulţi şoferi din Sângeorgiu de Mureş participă la această oră, la o acțiune de protest.
Sângeorzenii sunt nemulțumiți nu de calitatea șoselei, ci de parapetul de 2,5 km din mijlocul șoselei și de distrugerea capacelor gurilor de canal, care au provocat până acum aproape 90 de accidente rutiere, unele soldate cu pierderi de vieți.
Traficul în zonă este îngreunat de marșul de protest al șoferilor de la Sângeorgiu de Mureș, marș la care s-au alăturat și pietonii care la momentul respectiv treceau prin zonă.
Foto: Valeriu Russu