Protest în Sighișoara pentru salvarea Spitalului Municipal

Publicat de radiomures, 30 septembrie 2016, 10:02
Medicii din cadrul unității cer schimbarea din funcție a actualului director, Aurelia Mașca.
Protestul din fața Primăriei municipiului a avut loc ieri de la ora 18, în acest scop fiind creată și o pagină pe o rețea de socializare, prin intermediul căreia sighișorenii erau îndemnați să participe în număr cât mai mare la eveniment.
Dr. Radu Darii, medic chirurg la Spitalul Municipal Sighișoara a întocmit o notă de informare cu privire la managementul deficitar al unității medicale, pe care a transmis-o Primăriei și a postat-o ulterior pe pagina personală de facebook.
În cadrul documentului, medical atrage atenția autorităților locale asupra atitudinii managerului Aurelia Mașca, atitudine neconformă cu codul de conduită morală și care a dus la demisia mai multor medici.
Deasemenea, susține Radu Darii, achiziția de echipamente medicale nu este corelată cu necesarul real al Spitalului, mai multe secții au fost închise, iar managementul resurselor umane este deficitar.
Alina Andrei