Protest antiguvernamental la Chișinău

Publicat de radiomures, 24 aprilie 2016, 20:32 / actualizat: 24 aprilie 2016, 21:52
Mii de oameni au participat azi, la Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la protestul antiguvernamental organizat de Platforma Demnitate şi Adevăr.
Protestatarii au cerut demisia Guvernului Filip, organizarea alegerilor parlamentare anticipate şi au anunţat că reiau acţiunile de protest non-stop împotriva actualei guvernări.
Potrivit manifestanţilor, guvernarea nu a îndeplinit revendicările înaintate anterior şi mimează în continuare punerea în aplicare a reformelor. În plus, organizatorii acuză autorităţile că au împiedicat cetăţenii din teritoriu să ajungă la manifestaţie.
Protestului organizat de Platforma Demnitate şi Adevăr i s-au alăturat câteva formaţiuni pro-europene de opoziţie. Formaţiunile pro-ruse, conduse de Igor Dodon şi Renato Usatâii, şi-au îndemnat adepţii să nu participe la manifestaţia de astăzi – transmite Radio Chişinău.