Proporţia etnică a salariaţilor din deconcentrate trebuie respectată.
Publicat de radiomures, 12 ianuarie 2012, 00:00
Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a declarat azi, în cadrul unei conferinţe de presă, că este dispus să colaboreze cu politicienii români care doresc respectarea proporţiei etnice a angajaţilor din instituţiile publice.
Antal Arpad a declarat că este deschis pentru realizarea unui parteneriat în vederea elaborării unei legi care să asigure proporţionalitatea etnică în instituţiile publice, insa nu doar în cele aparţinând administraţiei locale, ci şi în instituţiile publice de stat.
Declaraţia a fost făcută ca urmare a afirmaţiilor senatorului Dan Voiculescu, potrivit căruia românii din Sfântu Gheorghe sunt discriminaţi, dovadă fiind faptul că nici unul dintre cei 119 funcţionari publici ai Primăriei Sfântu Gheorghe nu este de naţionalitate română.
Antal Arpad a ţinut să menţioneze că nu ştie de unde deţine Voiculescu aceste informaţii, în condiţiile în care el, ca primar nu are astfel de date intrucat pe nici un document nu este mentionata etnia funcţionarilor din instituţie.
Senatorul Dan Voiculescu a adresat saptamana aceasta o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, prin care îi semnalează discriminarea pe criterii etnice a cetăţenilor români din municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv faptul că la Primaria din Sfantu Gheorghe nici un funcţionar public nu este de naţionalitate română.
Mara Deleanu