Promovabilitate de 70 % la sesiunea specială a BAC-ului
Publicat de radiomures, 28 mai 2016, 15:40 / actualizat: 28 mai 2016, 17:31
Din cei 235 de candidaţi au promovat 160 de elevi, adică 68 %, iar doi dintre ei au avut media 10, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Ministerul mai precizează că 39 de elevi au luat examenul cu medii între 6 și 7, 36 au avut medii cuprinse între 7 și 8, 25 au promovat cu medii între 8 și 9 şi 58 au avut medii cuprinse între 9 și 10
Sesiunea specială a Bacalaureatului, s-a desfăşurat pe parcursul ultimelor două săptămâni. La ea au participat numai elevi olimpici care la vară, când are loc sesiunea normală a examenului, vor fi plecaţi la concursurile internaţionale.
Anul trecut, rata de promovare a fost de peste 72%.