Proiectul de autonomie a “Ţinutului secuiesc” a fost finalizat
Publicat de radiomures, 6 august 2014, 16:00
Preşedintele Partidului Civic Maghiar Covasna, Kulcsar Terza Jozsef a declarat, azi, că, înainte de a fi înaintat Parlamentului României va fi supus dezbaterii publice, cel mai probabil la mijlocul acestei luni.
Kulcsar a menţionat că unul dintre obiectivele prioritare va fi convingerea românilor din Secuime, respectiv din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu privire la beneficiile autonomiei, astfel încât şi ei să fie de acord cu acest proiect.
Majoritatea politicenilor români şi lideri ai societăţii civile româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au afirmat în repetate rânduri că autonomia contravine Constituţiei ţării şi s-au declarat împotriva ei pe considerentul că se doreşte segregarea pe criterii etnice şi crearea unui „stat în stat”.
Contrar liderilor UDMR, aceştia au afirmat că o regiune autonomă formată din cele trei judeţe nu se poate susţine financiar fără sprijin de la Bucureşti, Covasna şi Harghita numărându-se printre cele mai sărace judeţe din ţară.
Mara Deleanu