Proiectul legii pensiilor a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii
Publicat de Corina Muntean, 10 august 2018, 08:55
Valoarea punctului de pensie va creşte etapizat cu 70 la sută până în 2021, iar peste 5 milioane de pensionari ar urma să aibă venituri semnificativ mai mari, potrivit noului proiect al legii pensiilor publicat aseară pe site-ul Ministerului Muncii.
Poiectul prevede că plata pensiilor se va face numai în funcţie de contribuţia fiecăruia, iar pensionarii care au aceeaşi vechime dar au ieşit la pensie în perioade diferite vor primi aceeaşi sumă de bani.
Sunt modificari pentru cei cu stagii de cotizare mai mici de 15 ani, pentru cei cu masterate şi doctorate, dar şi pentru mamele cu mai mult de 3 copii.
Textul va fi în dezbatere publică timp de 30 de zile, iar din septembrie va intra în dezbaterea Parlamentului, pantru a putea intra în vigoare de la începutul anului viitor, a precizat aseară preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Liderul PSD a mai spus că este foarte posibil ca la Casa de Pensii să mai fie angajate 1.000 – 1.500 de persoane, pentru a putea recalcula mai repede pensiile.