Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Proiectul de modificare a ordonanţei de urgenţă în domeniul energiei a fost adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for decisional

Publicat de Rotar Mirela, 24 noiembrie 2022, 07:30

Au fost menţinute plafoanele pentru consumatorii casnici, de 0,68 de bani pe kilowatt oră pentru un consum lunar de până la 100 de kilowaţi şi de 0,80 de bani pentru consumul lunar de până în 255 de kilowaţi.

Gospodăriile cu un consum mai mare, dar şi consumatorii industriali, vor plăti un leu şi 30 de bani pe kilowatt oră. Actul normativ va fi trimis şefului statului pentru promulgare.

Reprezentanţii opoziţiei au criticat dur forma ordonanţei de urgenţă pe energie adoptată de Camera Deputaţilor ca for decizional, în forma agreată de reprezentanţii coaliţiei de guvernare, fără includerea niciunui amendament propus de USR sau AUR. Noile reglementări vor bulversa şi mai mult piaţa de energie, a subliniat deputatul AUR, Ilie Coleşa:

Ce am propus noi este doar un exemplu. Este bazat pe nişte date concrete, cum ar fi faptul că, consumul mediu de energie per cap de locuitor în România este cel mai mic din Europa, fiind de 225 de kWh per lună şi aceasta ar fi trebuit să fie baza de plecare pentru toate aceste praguri.

Şi parlamentarii USR au declarat că amendamentele lor ar fi susţinut mai bine consumatorii casnici cu un consum mediu lunar mai mare de 300 de kWh, dar şi societăţile comerciale, cabinetele medicale sau sălile de sport.

Deputata Cristina Prună:

Puneţi semn de egalitate între o întreprindere industrială şi un consumator casnic, dar favorizaţi, de pildă, IMM-urile în raport cu consumatorul casnic. Astfel, un IMM plăteşte un leu/kW, dar un consumator casnic care consumă mai mult de 300 de kWh trebuie să plătească 1, 3 lei.

De cealaltă parte, deputaţii puterii au spus că măsurile adoptate vor diminua efectele crizei energetice.

Social-democratul, Alfred Simonis:

Ce poate să te deranjeze la un preţ de 0,68 de lei/ kW dacă ai până într-o 100 de kW consumaţi, 0,8 până în 255 de kW? Un leu la IMM-uri, la spitale, la servicii publice, la biserici. Ce vă poate deranja 1,3 lei preţul maxim pe care-l poţi plăti pe un kW? Vă spun eu ce. Pentru că-i iubiţi foarte mult pe aceia care vindeau cu 10 lei kW-ul , iar aceia sunt stăpânii dumneavoastră.

Votul negativ asupra proiectului de lege dat de opoziţie a fost criticat şi de liberalul Florin Roman:

USR a votat împotriva familiilor monoparentale, împotriva celui mai mic preţ pentru familiile cu trei copii, pentru şcoli, dispensare şi spitale pe care probabil le vor închise. Au dat un vot împotriva întreprinderilor mici şi mijlocii, au dat, în general, un vot împotriva românilor.

În forma adoptată de Camera Deputaţilor, preţul plafonat va fi aplicat în funcţie de consumul realizat, dar nu va fi mare de 1,3 lei /kWh. A fost inclusă şi obligaţia furnizorului de a restitui banii clientului pentru orice situaţie în care, după citirea contorului şi emiterea facturii de regularizare, diferenţa constatată este peste 1.000 de lei în favoarea consumatorului. Sumele sub această valoare vor fi compensate în contul facturilor următoare. De asemenea, un client va beneficia de preţ plafonat doar pentru un singur loc în care consumă energie electrică.

Noile preţuri la energie vor fi valabile de la 1 ianuarie anul viitor, până la 31 martie 2025.

Politic joi, 3 aprilie 2025, 15:50

Mai sunt câteva ore pînă la startul oficial al campaniei electorale pentru scrutinul prezidenţial de luna viitoare

Timp de 30 de zile cei 11 candidaţi, înscrişi în cursa pentru Cotroceni, vor încerca să convingă alegătorii să le acorde votul în 4 mai. De...

Mai sunt câteva ore pînă la startul oficial al campaniei electorale pentru scrutinul prezidenţial de luna viitoare
Politic miercuri, 2 aprilie 2025, 12:19

Preşedintele Comisiei SIE confirmă existența unor riscuri concrete din partea Rusiei de interferență în alegeri

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, deputatul Alexandru Muraru, susţine că...

Preşedintele Comisiei SIE confirmă existența unor riscuri concrete din partea Rusiei de interferență în alegeri
Politic luni, 31 martie 2025, 16:50

A început dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Energiei

Plenul Senatului a început dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, prin care se cere demisia acestuia....

A început dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Energiei
Politic duminică, 30 martie 2025, 09:18

Guvernul a prelungit cu încă trei luni perioada în care prețurile polițelor RCA vor rămâne plafonate

Guvernul a prelungit cu încă trei luni perioada în care prețurile polițelor RCA vor rămâne plafonate, măsură care urma să expire la finalul...

Guvernul a prelungit cu încă trei luni perioada în care prețurile polițelor RCA vor rămâne plafonate
Politic vineri, 28 martie 2025, 20:42

Pregătirea scrutinului electoral din 4 mai pentru alegerea președintelui României este în grafic

Pregătirea scrutinului electoral din 4 mai pentru alegerea președintelui României este în grafic, anunță Guvernul României, ca răspuns la...

Pregătirea scrutinului electoral din 4 mai pentru alegerea președintelui României este în grafic
Politic vineri, 28 martie 2025, 16:43

Concluziile ședinței CSAT

Evoluţiile războiului din Ucraina, stadiul şi perspectivele negocierilor privind soluţionarea agresiunii Rusiei, dar şi dotarea Forţelor Navale...

Concluziile ședinței CSAT
Politic joi, 27 martie 2025, 08:37

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern desfăşurată la Paris

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, participă, în această dimineaţă, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern privind securitatea în...

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern desfăşurată la Paris
Politic joi, 27 martie 2025, 07:51

Două moţiuni depuse la Parlament de AUR, împotriva miniştrilor Sebastian Burduja şi Cătălin Predoiu

Plenul Senatului va dezbate, luni, moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja. El este acuzat că ar fi dus...

Două moţiuni depuse la Parlament de AUR, împotriva miniştrilor Sebastian Burduja şi Cătălin Predoiu