Proiectul de buget pentru anul 2019 nu a fost încă publicat

Publicat de MIRELA ROTAR, 31 ianuarie 2019, 08:13
Ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, anunţase că documentul urma să fie postat pe pagina de internet a instituţiei după întâlnirea cu primarii din Asociaţia Municipiilor.
Aceştia au fost ieri la Palatul Victoria unde au avut din nou discuţii pe tema alocării din acest an, iar la finalul întâlnirii au declarat că anumite solicitări ale lor au rămas încă în analiză la guvern, după ce au obţinut acordul să păstreze la bugetele locale procentul solicitat din încasările reprezentând impozit pe venit.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat ieri pe facebook că anul acesta comunităţile locale vor avea cel mai mare buget din istoria României: circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat.