Proiectil descoperit la Odorheiu Secuiesc

Publicat de radiomures, 14 mai 2018, 19:57
Un proiectil exploziv antiaerian, provenind cel mai probabil din al Doilea Război Mondial, a fost descoperit luni la Odorheiu Secuiesc.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, proiectilul a fost descoperit de un localnic care săpa fundaţia unui gard.
Potrivit Agerpres, specialiştii pirotehnişti s-au deplasat imediat la faţa locului şi au ridicat, transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă proiectilul, calibrul 57 mm, urmând ca acesta să fie distrus ulterior.