Proiectele Tg. Mureșului, în aer după ce consilierii locali au absentat
Publicat de MIRELA ROTAR, 25 octombrie 2019, 12:26 / actualizat: 2 noiembrie 2019, 15:51
Ședința extraordinară de Consiliul Local, convocată pentru ieri de primar, a fost suspendată din lipsă de cvorum.
Mai puțin de o treime dintre consilieri au fost prezenți.
Urma să se discute o nouă rectificare de buget, inclusiv alocarea banilor veniți de la Guvern, dar și demararea unor proiecte europene.
În momentul de față există un nou blocaj, deoarece nu este prima dată când municipalitatea se confruntă cu un boicot al consilierilor, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureș, Cosmin Blaga:
Guvernul României a alocat Primăriei peste 24 de milioane de lei. Banii trebuiau să meargă la salarii, la salubritate, la transport și la persoanele cu dizabilități și urma ca din veniturile locale să se realizeze această rectificare de buget tocmai pentru a se știi exact unde să fie distribuiți banii. La ședință au fost prezenți 6 consilieri din 21 iar din cei 6, au fost cei 2 viceprimari. Din nou, ne aflăm în acea situație de blocaj.
Reprezentanții Primăriei cred că există o confuzie în rândul consilierilor cu privire la creditele de angajament și cele bancare, necesare pentru contractarea proiectelor europene.
Prin urmare, licitațiile nu pot demara, spune Cosmin Blaga:
Banii pentru fondurile europene au fost votați o dată de consilierii locali și acum vin și spun că ei nu vor să îndatoreze bugetul orașului. Ei fac intenționat asemănare între termenii de credite de angajament și credite bancare…Noi avem contracte cu Ministerul Fondurilor Europene pentru proiecte pentru realizarea de piste de biciclete, să construim creșe, să modernizăm școli, să reabilităm strada Gheorghe Doja și să facem un centru multifuncțional în cartierul Tudor. Iar dacă consilierii locali nu votează bugetul local și nu includ acești bani, vom pierde și fondurile europene.
La ședința ordinară din data de 31 octombrie se va relua rectificarea bugetară, însă reprezentanții Primăriei cred că și atunci va exista un boicot ori se va vota împotrivă.
Cristina Bulbescu