Proiectele de modificare a legislaţiei privind doctoratele, în consultare publică
Publicat de radiomures, 10 februarie 2016, 17:13
Anunțul a fost făcut, la finalul ședinței de Guvern de azi, de către ministrul Educaţiei, Adrian Curaj. Potrivit acestuia este vorba despre propunerea de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Legii educaţiei, care va fi disponibilă consultării publice începând de miercuri, şi despre hotărârea de guvern privind codul studiilor doctorale, care va intra în dezbatere publică din 12 februarie.
Potrivit modificărilor legislative, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) va rămâne for de apel şi va fi întărit.
Ministrul Curaj a apreciat că modificările legislative vor fi „operaţionale” la jumătatea lunii martie, dată fiind perioada de consultare publică pe care trebuie să o parcurgă hotărârea de guvern privind codul studiilor doctorale.
Foto: fn24.ro