Proiecte culturale destinate comunităţii româneşti, finanţate în premieră de Primăria Miercurea Ciuc

Publicat de radiomures, 31 mai 2017, 10:43
165 de copii au participat la aceste proiecte, derulate de Asociaţia Social Educativă Andrei Şaguna din Miercurea Ciuc.
Evenimentul de finalizare a proiectelor a avut loc aseară, în curtea interioară a Centrului Cultural Miron Cristea din Miercurea Ciuc,.
A avut loc și festivitatea de premiere a elevilor câştigători ai olimpiadei judeţene de meşteşuguri artistice tradiţionale, care urmează să participe la faza naţională a competiţiei.
Prezent la manifestarea festivă, episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, i-a binecuvântat pe participanţi, pe care i-a numit ‘cei mai frumoşi români din această parte de ţară’, întrucât ei reprezintă ‘viitorul de mâine’. Şi prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a vorbit despre importanţa tradiţiilor şi a simbolurilor naţionale, pentru românii din această zonă.