Proiect pentru un parc de aventură în Sighişoara
Publicat de radiomures, 20 mai 2016, 14:44
Primăria din Sighişoara a preluat pe „Lista proiectelor individuale ale Unităţii Administrativ-Teritoriale Municipiul Sighişoara pentru perioada de programare 2014-2020” amenajarea unui „Parc de Aventură Sighişoara”.
Astfel, se va realiza un parteneriat public-privat între Fundaţia „Pentru Familia Creştină” şi Primăria municipiului Sighişoara, pentru înfiinţarea unei ferme terapeutice şi a unor ateliere pentru tineri, inclusiv pentru tineri cu dizabilităţi.
Totodată, se va amenaja şi un parc de aventură, în zona Aurel Vlaicu, de care vor putea beneficia atât sighişorenii, cât şi turiştii care vizitează oraşul.
Preşedintele Fundaţiei, preotul lutheran Martin Türk-König:
Noi dorim să facem o fermă terapeutică şi, atât la acea fermă cât şi la parcul de aventură, noi dorim să îi implicăm şi pe tinerii cu dizabilităţi şi instructorii lor cu care lucrăm noi la serviciul social „Casa Luminii”. Aşa că, pe de o parte, vor fi şi locuri de muncă pentru cei cu dizabilităţi, pe de altă parte, creăm şi locuri de muncă pentru alţi tineri. După aceea, ferma terapeutică va avea cai pentru terapie pentru cei cu probleme dar şi pentru alţi tineri care doresc să călărească sau pentru familii, şi parcul de aventură va fi pentru familii din Sighişoara sau alte familii care vin în recreere în zona respectivă.”
Primăria va amenaja drumul de acces şi va conecta zona la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, iar Fundaţia „Pentru Familia Creştină” va pune la dispoziţie 3 terenuri cu suprafaţa totală de 7 hectare.
Raluca Creţ