Proiect în premieră națională la Tg. Mureș- zoopedagogie pentru persoanele cu dizabilități

Publicat de radiomures, 10 noiembrie 2016, 15:00
Fundaţia Alpha Transilvană a anunțat astăzi încheierea proiectului ”Magia incluziunii, depăşirea obstacolelor prin artă şi zoo-pedagogie”.
Derulat în perioada 26 august – 11 noiembrie, proiectul avea două componente, unul de zoopedagogie și cealălalt de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități.
Specialiștii de la Grădina Zoologică din Tîrgu-Mureș au lucrat cu voluntari, elevi și studenți, pentru a-i instrui pe cei 10 tineri cu dizabilități de la Alpha Transilvană, a explicat responsabilul de proiect, Gyarfas Erzsebeth:
Au fost pregătite pictograme, prima dată învățând despre aceste animale, după care am experimentat pe viu. De exemplu, ultima ședință a proiectului, pentru că a fost Halloween, s-a pregătit în Zoo Tîrgu-Mureș o vânătoare de fantome, inlusiv la șerpi, iar tinerii au avut posibilitatea să vadă mai aproape, de la animale domestice și elefant, până la girafă, maimuțe sau cai, la Emu, sau la căprioare, unde au observat, de exemplu, boncăluitul cerbilor.”
Cealalată parte a proiectului s-a referit la campania ”Magia incluziunii”, în cadrul căreia au fost organizate, în luna septembrie, flashmoburi în localitățile Tîrgu-Mureș, Reghin, Sighișoara, Iernut, Ernei, Acățari și Crăciunești.
Proiectul a fost finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului cu suma de 25.000 de lei.
Valeriu Russu