Proiect de creditare a persoanelor care locuiesc la casă pentru creșterea eficienței energetice
Publicat de Andrei Borz, 11 decembrie 2022, 13:49
Persoanele fizice care locuiesc la casă ar putea beneficia de un credit garantat de stat şi cu dobandă subvenţionată, potrivit unui proiect lansat în dezbatere publică de Uniunea Salvaţi România.
Măsura “Prima Casa Verde “ are ca scop creşterea eficienţei energetice a locuinţei şi montarea unor instalaţii de producere a energiei pentru consumul propriu.
Creditul ar urma să fie acordat pentru o perioadă de maximum 10 ani şi ar fi accesibil inclusiv familiilor în care doi adulţi câştigă salariul minim pe economie, spune deputatul USR Pollyanna Hangan, unul dintre iniţiatori.