Proiect ce încurajează independența financiară a femeilor-manager

Publicat de radiomures, 7 august 2015, 14:09
În perioada 17 – 21 august se organizează la Tîrgu-Mureș un curs de antreprenoriat pentru femei, parte a proiectului Reţeaua Naţională a Mentorilor Antreprenoriatului Feminin.
Iar astăzi la Tîrgu-Mureș a avut loc conferința de prezentare a proiectului, în cadrul căruia, până pe 14 august, se pot înscrie persoanele doritoare, femei ce vor o carieră în afaceri:
Reprezentant PR și comunicare Denisa Samek:
Pe parcursul lunii septembrie, din cele 8 orașe, vor participa 112 femei la la sesiunile de mentorat. După această perioadă doamnele își vor dezvolta planurile de afaceri, iar cele mai bune 14 vor primi câte un premiu de 20.000 de lei. Așa cum urmărim și în cadrul proiectului, diminuarea inegalității de gen de pe piața muncii, în momentul de față se observă o îmbunătățire. O ultimă statistică a SRL-urilor debutant, arată că proporția doamnelor care deputează în a-și înființa o afacere e mai mai mare decât cea a bărbaților, undeva la 52 la sută. Însă între ele reușesc să-și mențină afacerile doar 20 la sută.
La sesiunea de astăzi, și-au prezentat afacerile de succes două doamne, una din zona Bucovina – Ucraina și cealaltă din Constanța, ambele în teritorii multiculturale.
Ele au subliniat necesitatea ca femeile să încerce să-și depășească condiția și să-și câștige independența financiară, în raport cu familia și cu societatea din care fac parte.
Omul de afaceri Liliana Agheorghicesei:
Este bine ca orice doamnă sau domnișoară să-și ia viața în mâini. Ieșiți din situația de confort. Să nu credeți că astăzi, dacă vă este bine, va fi și mâine același lucru. Dar totdeauna, ca și în afaceri, când o persoană masculină se află pe o treaptă superioară ierarhic – și noi spunem că în spatele acestui bărbat se află o femeie de success – însă când succesul crește, apar mai multe femei! Și atunci noi trebuie să avem propriul nostru echilibru, în asensul de a avea o situație confortabilă financiar.
Vali Russu
Foto: RTM