Programul naţional „Laptele şi cornul”, ţinta multor controverse, a fost totuşi eficient şi a ajutat copiii din ţară

Publicat de radiomures, 10 martie 2015, 14:14
Este una dintre concluziile unui studiu prezentat, cu puţin timp în urmă, de Centrul Român de Politici Europene, care a analizat datele din cei 13 ani de funcţionare a programului.
Studiul a identificat şi problemele din acest proiect.
Raportul recomandă ca statul să investească în continuare în educarea copiilor pentru o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată prin programul „Laptele şi cornul”, dar şi să facă eforturi de promovare şi conştientizare a beneficiilor unei alimentaţii sănătoase în rândul păriţilor, elevilor şi profesorilor.
Valoarea porţiei de lapte şi corn este în prezent de 1,20 lei şi nu a mai fost actualizată din 2008, deşi preţul de achiziţie al laptelui de la producător s-a dublat, ceea ce a scăzut atractivitatea programului pentru producători şi a afectat calitatea produselor oferite în program.
Pentru a eficientiza programul şi a mări impactul său, raportul recomandă guvernului să desemneze o autoritate centrală, cu rol de coordonator, iar aceasta să şi deţină atribuţii în implementarea şi monitorizarea programului.
RRA
Foto: www.campusbuzau.ro