Programul echipelor mureșene, în etapa a 3-a din Liga a III-a
Publicat de Corina Muntean, 6 septembrie 2018, 18:39
Cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării programează, vineri, de la ora 17.00, partidele din cea de-a treia etapă.
În seria a V-a, MSE Tg.Mureș va primi, pe stadionul “Trans-Sil”, vizita formației brașovene AFC Hărman, Avântul Reghin va juca, tot pe teren propriu, cu FK Miercurea Ciuc, iar CS Iernut va întâlni, în deplasare, pe AFC Odorheiu Secuiesc.
Tot vineri, în seria a V-a, se mai dispută meciurile:
Sănătatea Cluj-Olimpic Cetate Râșnov, Sticla Arieșul Turda-Unirea Tășnad, ACS Unu Fotbal Gloria Bistrița-Gaz Metan Mediaș 2 și Unirea Dej-CFR Cluj 2.
Partida dintre Minaur Baia Mare și ACS Comuna Recea (jud. Maramureș) se va disputa sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 17.00.
În clasament, după două etape, pe primele locuri se află FK Miercurea Ciuc și ACS Comuna Recea, ambele cu câte 6 puncte.
MSE Tg.Mureș și CS Iernut au câte trei puncte, iar Avântul Reghin, unul singur.
Valeriu Voaideș