Programe de formare gratuită pentru şomerii harghiteni
Publicat de radiomures, 14 ianuarie 2013, 00:00
AJOFM Harghita a anunţat că organizează în această lună, patru programe de formare profesională gratuite pentru şomeri.
Potrivit unui comunicat remis de instituţie, meseriile şi calificările în care vor fi pregătiţi cei interesaţi sunt tâmplar universal-la Miercurea Ciuc, instalator la Miercurea Ciuc, Gheorgheni şi Topliţa, dulgher-tâmplar-parchetar la Odorheiu Secuiesc şi ospătar, la Topliţa. Cursurile pentru meseriile de tâmplar universal şi dulgher-tâmplar-parchetar sunt finanţate din fonduri structurale şi participanţii la cursuri vor beneficia de subvenţie financiară, în funcţie de prezenţa la curs. Beneficiază de cursuri gratuite atât şomerii indemnizaţi cât şi cei neindemnizaţi.
Ioana Dima