Programări la capacitate maximă în cele două noi centre de imunizare cu Moderna din Brașov

Publicat de Corina Muntean, 11 martie 2021, 14:26
În cele două noi centre de imunizare anti-COVID-19 cu vaccinul Moderna din judeţul Braşov, deschise ieri, s-au programat în prima zi pe platforma dedicată aproape 7.000 de persoane, atingându-se capacitatea maximă a acestora, a informat, azi, Instituţia Prefectului.
Cele două noi centre au fost operaţionalizate la Râşnov (Policlinica din localitate) şi la Codlea (Şcoala Gimnazială nr. 2), aici programându-se 6.730 de persoane, pentru perioada 15 martie – 9 mai.
În judeţul Braşov au mai fost operaţionalizate ieri alte şase centre, dintre care cinci în municipiul Braşov şi unul în comuna limitrofă Sânpetru, pentru imunizare cu vaccinul AstraZeneca. Fiecare dintre aceste centre va avea câte un singur flux de vaccinare, cu excepţia celui organizat la Sala Sporturilor, care va avea două.