Program de finanţare pentru micro întreprinderi şi IMM-uri la Braşov
Publicat de radiomures, 20 mai 2013, 09:18
Ministerul Finanţelor Publice pregăteşte cea mai mare schemă de subvenţionare pentru micro întreprinderi şi IMM-uri.
Specialiştii de la Camera de Comerţ şi Industrie Braşov spun că este este cel mai important ajutor de finanţare a afacerilor româneşti din ultimii trei ani. Prin această măsură, firmele pot accesa sume cuprinse între 100.000 şi 200.000 de euro. Banii pot fi folosiţi pentru ridicarea sau achiziţionarea de obiective industriale, dotare tehnologică, dotare IT şi multe altele, după cum precizează şi Cosmin Roşia, director de consultanţă la CCI Braşov.
Programul va fi activ începând din această săptămână, bugetul total alocat pentru acest program fiind de 100 de milioane de euro.
Vali Blajovan