Program special pentru Viena, pregătit de Filarmonica din Târgu Mureş
Publicat de Rotar Mirela, 7 octombrie 2024, 12:00
Concertul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş este programat în data de 8 noiembrie, în Sala de Aur a Musikverein din Viena.
Dirijorul de origine argentiniană Pablo Boggiano, cel care va fi la pupitrul Orchestrei Simfonice, activează din anul 2001 la Viena şi colaborează de aproape 20 de ani cu Orchestra din Târgu Mureş pentru diferite evenimente.
Din anul 2019 este dirijorul evenimentului Balul Palatului Târgu Mureş, un bal cu specific vienez.
Programul concertului va fi unul personalizat pentru Viena, spune Pablo Boggiano:
Programul concertului este personalizat pentru Viena. Vom aduce în program muzica din această regiune, din România, împreună cultura română şi maghiară. Acesta va fi ‘Concertul pentru orchestră’ a lui Bartók Bela. Vom aduce ‘Rapsodia Română numărul 1’ a lui George Enescu. Acest lucru este important deoarece orchestra este ambasadorul culturii. Nu va fi nimeni în Austria care să le spună membrilor orchestrei cum să cânte, ei cântă muzica propriilor lor rădăcini”
Pentru concertul de la Viena, Orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş va face două repetiţii cu public, una la Târgu Mureş, în 31 octombrie, iar cea de-a doua la Cluj-Napoca, în data de 3 noiembrie.
Iniţiatorul evenimentului este Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Iunona.
Autor: Sanda Vițelar