Producătorul de brânzeturi din Ibănești va semna un contract de peste un 1,5 milioane de euro ajutor de stat, acordat pentru eficientizarea energetică
Publicat de Rotar Mirela, 20 ianuarie 2023, 08:09
Un important procesator de lapte din Mureș va fi printre primii beneficiari ai ajutorului de stat destinat montării de panouri fotovoltaice prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Ministrul Agriculturii a făcut anunțul în timpul vizitei de ieri la noua fabrică de brânzeturi din Reghin, transmite corespondenta Radio Romania, Marcela German:
Reporter: Producătorul de brânzeturi din Ibănești Reghin va semna un contract de peste un 1,5 milioane de euro ajutor de stat, acordat pentru eficientizarea energetică. Finanțarea nerambursabilă este de 700.000 de euro, a spus reprezentantul firmei, Nicu Bumb:
Ne-a dat o veste foarte bună că am fost aleși printre primii patru procesatori din România care am primit 700.000 de euro cu care o să montăm pe acoperișul celor două fabrici celule fotovoltaice pentru a putea eficientiza și a scoate cât mai ieftin produsul pe piață. Cam 30-40% din energia pe care o folosim noi va fi celule fotovoltaice. N-avem ce face, ăsta e trendul. Nu se știe niciodată, dacă Doamne ferește se întâmplă ceva, se ia energia electrică ce facem, cum procesăm? Laptele, știți, că are o viață. Dacă nu ai grijă de el, el se acidulează.
Fabrica de la Ibănești poate procesa 70.000 de litri de lapte, iar cea de la Reghin, 190.000 de litri, capacitate utilizată acum puțin peste jumătate. Între timp, se continuă demersul de certificare la nivel mondial a brânzei care a obținut în 2016 prima testare europeană de produs cu denumire de origine protejată. Experții Comisiei mondiale din Canada sunt așteptați să viziteze fabrica din Ibănești.