Procurorul Felix Bănilă a demisionat de la șefia DIICOT
Publicat de MIRELA ROTAR, 2 octombrie 2019, 13:42 / actualizat: 2 octombrie 2019, 20:54
Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a demisionat astăzi de la conducerea instituţiei. Într-un comunicat de presă, el a precizat că deşi nu are nimic să-şi reproşeze, a luat această decizie în urma discuţiilor purtate cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ministrul justiţiei şi cu membrii Secţiei de Procurori din Consiliului Superior al Magistraturii.
În urmă cu câteva zile, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia procurorului şef al DIICOT pentru modul în care au fost instrumentate anchetele de la Caracal şi din Dâmboviţa. Şeful statului a subliniat că, în ambele cazuri, a văzut reacţii întârziate şi gesturi publice scandaloase ale unor autorităţi, care denotă lipsa de preocupare pentru victime şi pentru familiile acestora.
Cu puţin timp în urmă, ministrul justiţiei, Ana Birchall, a confirmat că a primit demisia lui Felix Bănilă şi, în conformitate cu atribuţiile sale legale, a trimis acest document la președinție.