Procurorii au audiat sute de persoane în dosarul ‘Mineriada’
Publicat de radiomures, 8 iulie 2016, 16:27
Procurorii militari au audiat, în ultimele cinci luni, 7 suspecţi, 455 persoane vătămate, părţi civile şi succesori ai acestora, precum şi 18 martori în dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990.
Printre cei audiaţi în acest dosar se află fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul director al SRI, Virgil Măgureanu.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada februarie – iulie 2016, au fost efectuate verificări în baza de date asupra a circa 1.000 de persoane, fiind emise în total 850 de citaţii.
Audierile sunt programate până la sfârşitul acestei luni.