Procuror: Arma jandarmeriţei nu a fost găsită

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 august 2018, 11:09
Prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat azi că arma sustrasă de la femeia jandarm în timpul protestelor de vineri nu a fost găsită.
De asemenea, procurorii de la Parchetul Militar extind cercetările în dosarul deschis în urma violenţelor de la protestul de vineri seară, din Piaţa Victoriei, urmând a fi vizate nu doar infracţiuni de purtare abuzivă, abuz în serviciu ci şi pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, după ce jandarmii şi-au lăsat în urmăm cei doi colegi agresaţi de câţiva dintre participanţii la manifestaţie, a anunţat prim procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu.
Ionel Corbu a spus că până în prezent au fost depuse în jur de 30 de plângeri de către persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor în Piaţa Victoriei.
El a negat că s-ar fi făcut vreun apel la protestatari pentru a veni şi a depune plângeri în urma evenimentelor de vineri, din Piaţa Victoriei.