Procesul în care Ridzi cere întreruperea executării pedepsei, amânat cu o lună

Publicat de radiomures, 9 aprilie 2015, 19:44
Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au amânat pentru 8 mai, procesul în care fostul ministru al Tineretului şi Sportului solicită întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009.
La termenul de astăzi al procesului, instanţa a stabilit că Institutul Naţional de Medicină Legală are termen o lună pentru a întocmi o expertiză, prin care să se stabilească dacă Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.
Monica Iacob Ridzi se află în prezent la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind transferată aici de la Penitenciarul Gherla, din cauza problemelor de sănătate.
Foto: jurnalul.ro