Procesiune de cinstire a Sfintei Fecioare Maria, protectoarea Brașovului

Publicat de radiomures, 7 septembrie 2016, 13:55
Credincioşii vor pleca de la Biserica ‘Sf. Treime’ din Scheii Braşovului, unde va fi oficiată Slujba Vecerniei, şi vor ajunge la Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Piaţa Sfatului, unde se va oficia Litia.
Pe traseu vor fi opriri la Monumentul Eroilor Neamului Românesc din Piaţa Unirii, Colegiul Naţional ‘Andrei Şaguna’, şi în Piaţa Sfatului. Credincioşii vor intra apoi în Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ cu icoana din mozaic în stil bizantin, Maica Domnului Rugătoare, pentru oficierea Litiei.
Consacrarea Sfintei Fecioare Maria ca protectoare a Braşovului a avut loc în anul 2010, iar de atunci, în fiecare an au loc procesiuni înaintea zilei de 8 septembrie, la care participă un număr mare de credincioşi.