Problemele sistemului medical se dezbat la Tîrgu-Mureş
Publicat de radiomures, 13 martie 2013, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:04
Astăzi şi mâine se desfăşoară a patra ediţie a Forumului Medical dedicat medicinei de familie.
Printre temele puse în discuţie se numără contractul cadru multianual, pachetul minimal de servicii, cardul de sănătate, prescripţia electronică, dar şi problemele care ţin de managementul cabinetelor medicale.
Principala preocupare a medicilor de familie este însă contractul cadru, pentru care nu au apărut normele, şi situaţia caselor de asigurări care vor fi desfiinţate.
Medicii vor, de asemenea, o legislaţie clară şi mai puţină birocraţie.
Furnizorii de servicii medicale sunt nemulţumiţi că deciziile din domeniul medical sunt de natură politică iar nedumerirea lor imediată este: cu cine vor semna noile contracte.
Medicii de familie mureşeni au venit la Forumul Medical cu mari speranţe. Ei vor să lămurească multe din problemele din sistem, dar sunt sceptici.
La Forumul Medical al medicilor de Familie participă peste 300 de medici de familie la care se adugă numeroşi specialişti din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie şi ai companiilor farmaceutice.
Cristina Bulbescu