Problema autonomiei, în discursurile candidaţilor UDMR
Publicat de radiomures, 5 noiembrie 2012, 00:00
Senatorul Frunda György, candidat în Colegiul 1 Târgu-Mureş, a precizat că regionalizarea este o temă importantă, mai ales că Uniunea Europeană se bazează pe regiuni.
El a mai spus că regiunile autonome din Ardeal existau de pe vremea Mariei Tereza, iar pe de altă parte a declarat că „autonomia nu e pe criterii etnice, dar rezolvă unele probleme etnice”.
Şi deputatul Kerekes Károly, candidat în Colegiul 1 Tîrgu-Mureş, a recunoscut că autonomia este o temă de campanie pentru UDMR şi spune că „problema va fi rezolvată prin regionalizare” în viitorul apropiat.
Adela Moldovan