Ascultă Radio România Mureș Live

Problema deficitului de medicamente – o preocupare la nivel european

Un fenomen tot mai frecvent întâlnit îl constituie lipsa unor medicamente de pe piață.

Problema deficitului de medicamente – o preocupare la nivel european
Foto: AFP

Publicat de Rotar Mirela, 9 ianuarie 2025, 16:25 / actualizat: 10 ianuarie 2025, 16:25

Uneori este vorba doar de o lipsă parțială, de anumite probleme în lanțul de aprovizionare cu medicamente, dar, în alte cazuri, unele medicamente dispar cu totul de pe piața românească.

Potrivit statisticilor peste 3000 de medicamente au dispărut în ultimii ani, cele mai multe din categoria medicamentelor ieftine, așa-numitele generice.

Cauzele sunt multiple, dar cel mai frecvent sunt invocate motive de ordin comercial. Astfel de fenomene se înregistrează nu doar în România, ci și în alte țări ale UE.

În țara noastră medicamentele au început să dispară de pe piață de când România a adoptat politica celui mai mic preț din Uniunea Europeană, în urmă cu mai bine de zece ani.

Acest preț cel mai mic face ca anumiți producători să își retragă complet medicamentele din România, pentru că ajung să comercializeze medicamentele la un preț apropiat de cel de producție, sau, uneori, chiar sub acest preț.

Asta în condițiile în care pot vinde în alte țări ale UE aceleași medicamente la prețuri mult mai bune, după cum explică preşedintele Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor din România, Beatrice Speteanu:

,,Avem cel mai mic preț din Europa, la comenzi foarte mari, cum sunt antibioticele, este o cerere la nivel European foarte mare, nu vorbim numai de România, și vor prima, într-adevăr, țările care au un preț mai bun și vor oferi mai mult acolo…Și, a doua problem cu acest preț mic, ele devin foarte attractive pentru exportul parallel. Sunt toate țările din Europa care cumpără de la noi deoarece aici este cel mai mic preț.”

În plus, medicamentele care sunt cuprinse în programele naționale de sănătate, cum sunt antidiabeticele sau medicamentele pentru boli oncologice, au prețul reglementat de stat. În acest caz, producătorii se plâng că, deseori, statul nu ține cont de anumiți factori care cresc prețul de cost al medicamentelor, cum ar fi scumpirea materiilor prime sau inflația.

Mai există și taxa clawback, care este taxa lunară impusă de statul român producătorilor de medicamente ca să returneze o parte din profitul realizat în urma vânzărilor de medicamente compensate care depășesc suma alocată acestora de la Fondul Național de Asigurări.

Dragoș Damian, director executiv la Terapia Cluj și reprezentant al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România, explică de ce prețul mic și taxa clawback contribuie cel mai mult la dispariția medicamentelor:

,,Problema cronică de 5 ani, poate chiar 10 ani, pe care noi o semnalăm, anume faptul că se discută foarte mult despre medicamentele innovative. Foarte bine, dar acestea sunt puține și, de obicei, ele nu lipsesc, lipsesc, în schimb, medicamentele ieftine, undeva până în 25 de lei, care din cauza evenimentelor mai recente: inflația, creșterea costurilor, creșterea utilităților, care afectează fabricile de medicamente la fel ca alte sectoare economice; din aceste motive, aceste medicamente încep încet-încet să devină nerentabile pentru că, să mai amintim că spre deosebire de alte sectoare economice industria farmaceutică este specific, prețurile la medicamente sunt înghețate, sunt impuse, astfel încât, spre deosebire de alte bunuri de larg consum, de alimente, nicio parte din costurile de producție, care au crescut cu 200-300%, nu pot fi transferate în prețul medicamentelor.”

Dacă unele medicamente sunt indisponibile temporar sau chiar dispar definitiv de pe piață, cei mai afectați sunt bolnavii și în primul rând pacienții cronici, care fie încearcă să obțină tratamentele respective din alte țări, fie renunță pur și simplu la tratament, ceea ce le poate pune viața în pericol, după cum explică președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, Radu Gănescu:

,,Dintre ei probabil unii renunță la tratament sau renunță la medicament ceea ce, cu siguranță nu face bine unui pacient în momentul în care nu îți ia tratamentul correct sau renunță la tratament. Ceea ce trebuie să ne gândim și cred că din perspectiva, cel puțin, a medicamentelor generice să vedem cum putem crea un sistem prin care acest efect de preț cel mai mic să nu ducă la retragerea din piață. Atunci, automat, pacientul ori și-l caută în altă țară ori și-l comandă de pe net, unde poate deveni periculos pentru că nu știi ce comanzi, și e riscant, ori renunță la tratament.”

Pentru a afla dacă un medicament există sau nu, pacienții pot trimite o notificare pe adresa de email lipsamedicament@anm.ro la Agenția Națională a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Pe site-ul ANMDM e publicată o listă cu medicamente lipsă, care se actualizează pe baza semnalărilor venite din partea pacienților.

Cum problema deficitului de medicamente apare periodic și în alte țări ale UE, autoritățile comunitare au hotărât ca toate statele europene să aibă o listă critică cu medicamente esențiale, astfel încât să evite penuria care poate apărea inclusiv din cauza lipsei de materii prime.

Astfel a fost înființat Grupul de coordonare al penuriei de medicamente (MSSG) al Comisiei Europene, un organism la care statele care rămân fără un medicament pot apela pentru a primi asistență să îl găsească la alte state.

În urmă cu aproximativ o lună, a fost lansată și Platforma europeană de monitorizare a medicamentelor pentru evitarea deficitului de medicamente (ESMP).

După cum explică reprezentanții Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) una dintre problemele-cheie pentru țările din Uniunea Europeană în abordarea penuriei de medicamente este anticiparea problemei și abordarea acesteia înainte ca pacienții să fie afectați.

Din acest motiv a fost lansată această platformă, care va centraliza şi automatiza colectarea de date referitoare la deficitele de medicamente, oferind autorităţilor de reglementare acces la informaţii cuprinzătoare, în timp real, pentru a îmbunătăţi monitorizarea şi gestionarea deficitelor de medicamente, la nivelul UE şi în Spaţiul Economic European (SEE).

Potrivit unui comunicat de presă, din 28 noiembrie 2024, din momentul lansării platformei, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă pot trimite date pentru a raporta în mod regulat deficitele de medicamente prin procedură centralizată.

Deocamdată există o perioadă de tranziție privind utilizarea platformei, pentru ca cei interesați să se familiarizeze cu aceasta, dar din data de 2 februarie 2025, utilizarea platformei va deveni obligatorie în toate țările din UE.

Între timp, EMA vine în sprijinul utilizatorilor ESMP cu seminarii web (inclusiv înregistrări), cursuri de formare şi materiale informative disponibile pe website-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente.

Autor: Sorin Șchiopu

Ordonanța ”trenuleț” afectează și medicii de familie
Sănătate joi, 9 ianuarie 2025, 15:08

Ordonanța ”trenuleț” afectează și medicii de familie

Măsurile de austeritate adoptate de Guvern prin așa numita ”ordonanță de austeritate sau trenuleț” plafonează indicii de calcul pentru...

Ordonanța ”trenuleț” afectează și medicii de familie
Bolnavii de cancer din județul Brașov se vor putea trata într-o secție oncologică modernizată
Sănătate marți, 7 ianuarie 2025, 16:57

Bolnavii de cancer din județul Brașov se vor putea trata într-o secție oncologică modernizată

Bolnavii de cancer din județul Brașov se vor putea trata într-o secție oncologică modernizată, după ce Spitalul Județean va achiziționa în...

Bolnavii de cancer din județul Brașov se vor putea trata într-o secție oncologică modernizată
Numărul infecțiilor respiratorii de la noi din țară a scăzut cu aproape 36 la sută în perioada 23 – 29 decembrie, ajungând la aproximativ 57 de mii
Sănătate luni, 6 ianuarie 2025, 09:03

Numărul infecțiilor respiratorii de la noi din țară a scăzut cu aproape 36 la sută în perioada 23 – 29 decembrie, ajungând la aproximativ 57 de mii

Specialiștii considerã cã este vorba, probabil, despre o sub-raportare datoratã perioadei sãrbãtorilor. Pe de altã parte, au fost peste 4 mii...

Numărul infecțiilor respiratorii de la noi din țară a scăzut cu aproape 36 la sută în perioada 23 – 29 decembrie, ajungând la aproximativ 57 de mii
Europa se confruntă cu o creștere rapidă a numărului de cazuri de gripă
Sănătate duminică, 5 ianuarie 2025, 10:44

Europa se confruntă cu o creștere rapidă a numărului de cazuri de gripă

Specialiştii vin cu noi recomandări de vaccinare anti-gripală înainte ca elevii să se întoarcă la şcoală, în condiţiile în care în...

Europa se confruntă cu o creștere rapidă a numărului de cazuri de gripă
Sănătate vineri, 3 ianuarie 2025, 15:45

500 de cazuri de gripă la Brașov, într-o singură săptămână

Medicii brașoveni au diagnosticat, săptămâna trecută, aproape 500 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu circa 200 de cazuri similare în...

500 de cazuri de gripă la Brașov, într-o singură săptămână
Sănătate vineri, 3 ianuarie 2025, 13:13

Aproape 80 de posturi vacante scoase la concurs la finele anului trecut de Spitalul de Urgență Tg. Mureș!

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș organizează, luna aceasta, un concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante. Între...

Aproape 80 de posturi vacante scoase la concurs la finele anului trecut de Spitalul de Urgență Tg. Mureș!
Sănătate vineri, 3 ianuarie 2025, 11:38

Crește numărul infecțiilor respiratorii și gripele în Mureș

Chiar dacă săptămâna trecută au fost doar trei zile lucrătoare, iar cabinetele medicilor de familie au fost închise aproape toată...

Crește numărul infecțiilor respiratorii și gripele în Mureș
Sănătate miercuri, 1 ianuarie 2025, 09:04

Val de gripă și afecțiuni respiratorii la nivel național

Aproximativ 57 de mii de români au fost diagnosticaţi, săptămâna trecută, cu gripă, infecţie acută a căilor respiratorii superioare sau...

Val de gripă și afecțiuni respiratorii la nivel național