Primul festival de dans istoric din România începe astăzi, la Braşov
Publicat de radiomures, 7 noiembrie 2013, 16:10
Evenimentul este găzduit de Centrul Cultural „Reduta”.
Muzeul Casa Mureşenilor Braşov îşi consolidează astfel statutul de lider naţional în promovarea dansurilor istorice, proces început odată cu programul de revitalizare a dansului de societate ROMANA, dans creat în 1850, la Braşov, de Iacob Mureşianu. Timp de două zile, braşovenii vor avea ocazia să înveţe să danseze pavana, gagliarda, allemanda, sarabanda, gavota, menuet, cadril, cotillon sau polka, spune directorul Muzeului ,,Casa Mureşenilor”.
Festivalul se numeşte Romana, după celebrul dans de societate creat la Braşov şi pe care Muzeul Casa Mureşenilor l-a reînviat anul trecut organizând un flash-mob în Piaţa Sfatului la care au participat sute de braşoveni. Festivalul reprezintă o premieră absolută în planul valorificării patrimoniului imaterial din România şi se încadrează în priorităţile şi politicile locale de transformare a Braşovului în cel mai vizitat oraş din România.
Nicoleta Ghişa